Întâlnire

singuratate

În cântul ploii, -n geana nopții
Mi-am așternut pe-o mare taină
Cuvintele, să-mi țes o haină,
Sălaș să-mi fie-n ochiul sorții.

Din hore nejucate încă
Se-aprind văpăi și pier în zare
Iar ziua cântă a mirare
Tăceri ce  curg spre-o noapte-adâncă.

M-am întâlnit la sfat cu gândul
Să-mi înțeleg vremelnicia.
În stropi greoi zădărnicia
Îi frânge-haotic ploii rândul.

Se spulberă sub doruri grele
Zăpezi și nori iar timpul doare.
Aripi se frâng și-ncep să zboare
Alte idei spre alte stele.

E gândul prins ca-ntr-o mănușă,
Înnegurat cuvântul tace,
Cu alte lumi și zodiace
Îmi întâlnesc prezentu-n ușă.

@Simona Prilogan

 

Sursa foto: Google Imagini

 

 

Advertisements

2 comments

Leave a Reply to Simona Prilogan Cancel reply