Ziua Prieteniei

Publicat de

 

ziua-prieteniei

Știrile zilei mi-au adus în prim planul ce mi l-am structurat printre culori de bucurie, vestea că azi este ziua internațională a prieteniei, iar tot printre picături de bucurie, sper să termin de scris cele câteva rânduri ce vreau să le împărtășesc cu voi, înainte ca ziua de azi să rămână în cetățile amintirii.

Despre Prietenie ar fi multe de spus, scris, simțit, dăruit. Mă opresc întâi, fără drept de clișeu, la omul de lângă mine, cel ce în numele ei, al delicatei Prietenii, a traversat țări și ape, lăsând în urmă tihna pământului natal. Fac un ocol de o paranteză imaginară și vă mai spun că AB pășise pe pământ românesc, într-un ceas tarziu al unei senine zile de început de septembrie. Mirosea a vară întârziată, iar totul părea desprins dintre alte file de povești. Așa avea să întâmpine noua aventură europeană. Cu noi emoții, printre fețe diferite, simțindu-se, mai apoi, picătura de culoare care adeseori atrăgea priviri curioase. Tot Prietenia a fost cea care la început ne-a zâmbit dintre ecuații matematice, împleticindu-se apoi șugubăt printre formule chimice complicate. Atât de complicate încât pașii și ideile s-au aliniat cuminți și răbdători într-un tur de experiențe inedite. Pentru cei cârcotași mai adaug și faptul că tot în numele prieteniei, dorisem ca AB să înainteze o cerere de azil către statul român. Vedeți voi, despre Pakistan nu prea știam mare lucru la vremea aceea, doar cât prinsesem din discuțiile de peste anul ce trecuse peste noi. Aflasem însă din media cea „atoateștiutoarea” o mulțime de lucruri negative și, evident, jucam pe roata imaginației cele mai negre scenarii. Surpriza a venit însă în momentul în care, AB, deși fascinat de noua experiență, a refuzat categoric ideea unui azil politic. S-a supus cuminte regulilor de imigrație iar în momentul în care viza s-a apropiat de finalul termenului stabilit s-a întors înapoi către casa pakistaneză, acolo unde chemarea telurică dicta mai puternic decât toate prieteniile lumești. „Nimeni nu vrea să fie dezrădăcinat. Atâta vreme cât avem pace, suntem cei mai bogați. Libertatea, mai întâi de toate, începe din noi.”, avea să îmi spună atunci când ne-am despărțit pe aeroportul din Otopeni. Cu inima făcută ghem, lăcrimam în căsuța gândurilor, neștiind ce ne va aduce ziua de mâine. Sau dacă ne va fi dat să ne mai vedem vreodată…

Despre azil politic, refugiați și dorul de casă, am avut mai apoi ocazia să discut prelung și apăsat, în penumbra temerilor și a prejudecăților, ce se doreau învinse de către atâtea suflete inocente.  De tras o singură concluzie: fiecare dintre noi simte mai mult sau mai puțin chemarea pământului, un strigăt sau o doină, ce bate neîncetat în timpanele sufletului. Doar fața hâdă a morții-sperietoare gonește spiritele și le azvârle într-o cloacă a fricii și neputinței, căutând un liman de odihnă. Pentru mulți dintre noi limanul nu s-a mai arătat niciodată. Pentru alții, călătoria încă continuă printre rânjete de groază.  Aici însă poate interveni mâna delicată a Prieteniei, cu o atingere divină ce poate aduce lumina.  Simțul umanității primează. Prietenia poate atinge cu soare sufletele răvășite, poate vindeca răni și poate întoarce de pe drumul morții pașii rătăciți.

Vă las aici o poză dragă, din inima unui oraș pakistanez. Un Lahore plin de grădini, zâmbete și oameni minunați, în care am legat multe prietenii.

Cât despre realitatea tristă a refugiaților, mă rog divinității ca nimeni să nu cunoască pelinul dezrădăcinării în fuga din ghearele morții.

Pentru bucuriile serilor de pace, pentru atunci când vă gândiți la un cadou pentru prieteni, mă alătur și eu cu un link. Toate câstigurile  din vânzările cărților sunt direcționate în numele aceleiași Prietenii universale, către comunitățile de refugiați.

12000022_10203944800855180_1705134417_n

 

Reclame

2 comentarii

  1. Un articol din inimă, așa este nimănui nu îi este ușor să-și rupă rădăcinile și practic să o ia de la capăt sub privirile nu tocmai prietenoase a multora dintre noi.
    O parte din români în prostia lor sunt rasiști, chiar dacă nu pot explica suficient de bine acest lucru, datorită lipsei de educaţie. Bine ai scris acest text, trebuie ca mulţi dintre noi să înveţe cu adevărat ce este prietenia, simţind-o.
    O zi liniștită, Simona!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Multumesc din suflet! Da, ai mare dreptate referitor la cum intelegem per ansamblu migratia. Trebuie sa completez ca a cere azil, de orice fel ar fi el, echivaleaza cu imposibilitatea de a-ti vedea tara cel putin 7 ani. Mai apoi, in functie de ce fel de azil este, poti fi chiar condamnat la moarte in propria tara. Acum ne uitam si vedem masele acelea masive de suflete zbuciumate, ce isi cauta o bucatica de pamant sub soare in care sa fie pace. Nu intru prea mult in detaliile ascunse – de ce s-a ajuns aici, si cine joaca toata aceasta mascarada. Ei bine, oamenii aceia chiar nu au gasit alta portita, decat fuga din propria lor tara. Razboaiele altora i-au adus in situatia aceasta, si nu „pofta de aventura”.
      Iti multumesc mult pentru completare. O zi frumoasa si inspiratie multa! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.