Dacius

Dacius sta pe-o floare albă –
Strană pură de profet,
Lustruită berechet
De-ale sale gânduri ‘nalte
De poet.

Cuprinzând cu ochiul lumea
Şi-adunată-ntr-un condei,
Discutând cu antici zei,
Vrea să creadă că şi-ai noştri
Sunt ca ei.

Dar plutind în lumi străine
A uitat de trupu-i gol,
Setea plânsă în nămol
De-ar mai ţese din cuvinte
Înc-un ţol

Lăcrimând pe-un colţ de sunet,
Sub o umbră de mister,
Tainic astrele din cer
Îi şoptesc că sentimentu-i
Efemer!

Şi cum toate curg din râul
Naşterii întru păcat,
Mintea-i un crâmpei furat
Şi doar cel care robeşte-i
Câştigat…

@Simona Prilogan

Toamna 1
Sursa foto: Google Imagini

 

 

Advertisements

2 comments

  1. Vrpand nevrând suntem cu totii
    Robi legati de-acest pamânt.
    Dezrobiti de Legea mortii,
    Ne formam doar prin Cuvânt !

Leave a Reply to Iosif Cancel reply