Chemarea

Publicat de

Literatura ca utopie

Drumul cotise deja prin pădurea întunecată de câteva ori, într-un amețitor tur de forță. Munții își îmbrățișau parcă măreția într-o adorare narcisistă în timp ce păreau atât de reci și distanți în bătaia peculiară a serii. Alergarea devenise obositoare, iar bocancii loveau dur și cadențat stratul gros de zăpadă. Întunericul mușca din ce în ce mai brutal din firișoarele firave de lumină ce se strecurau printre copacii înalți și semeți.

Americanul, un vlăjgan cărunt și oarecum relaxat, povestea în continuare, cuprins parcă de o mantră a unui univers în care le-a văzut pe toate. Un anotimp înghețat îi răpise spațiul lăsându-i doar sclipirea de gheață a ochilor. O reflexie ce lumina în întunericul timpului și îl proiecta într-un tablou în care atitudinea arogantă devenise mireasă de suflet a unui instinct criminal, perfect șlefuit sub amprentele realității.

“…Vindeam repede drogurile, apoi adunam gașca. Spargerile au mers bine o vreme, strălucisem, eram…

Vezi articolul original 1.489 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.