Mănușă pe vânt

Publicat de

Literatura ca utopie

Mi-e seara mănușă pe vânt
Când aripi de foc se-mbulzesc
Iar timpului frici îi tivesc
Himere cu ochii arzând.

Nimicul din noapte ieșind
Își plimbă fantasma departe
Pe-aproape, tânjind după alte
Cetăți să le-ngroape curând.

Pe-albastru de gând îmi cerșesc
Căsuțele tainelor noastre
Și-n șoapte vorbesc către astre
Să-și poarte lumina-n firesc.

Rog zorii să vină și-apoi
Să-nghită nimicul de foc
Să tăie deochiu-n mijloc
Și nopții să-l dea înapoi.

@Simona Prilogan, Nottingham, 21/08/2018

***

(Tema zilei de marți – Poezie)

  Mă găsiți și  aici.

Vezi articolul original

Reclame

2 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.