(În)depărtare

Plângeam…  În minte mi se derulau cu rânjet de pădure bântuită, idei agățate de ramuri îmbătrânite și scorțoase. Vocile lor încă vuiau în tâmple, ca o mantră a timpului condensat printre prejudecăți de lume obosită. Mă loveau necontenit peste gânduri, lăsându-mi sufletul însângerat. La picioarele serii, stătea gârbovită, iubirea. Un nimic sfâșietor o înșfăcase și o alungase către alte depărtări. Durerea dansa la braț cu violența. Totul părea îngăduit sub umbrela cununiei iar spațiul se lărgea îngăduitor cu tiranul. Am ieșit în grabă, simțindu-mi mâinile tremurând sub greutatea momentului. Depărtarea ne era singura portiță de scăpare.

Dimineață… cu panici și întrebări. Dar cu ochii senini ai copilului ce simțea liniștea blândă mângâindu-i fruntea. „Ascultă, mami! Tobele se aud altfel de la depărtare… Să rămânem aici o vreme!” Am așezat sârguincios panicile în coadă de vise și le-am dat avânt să se înalțe către depărtări albastre, printre picături de stele ce începeau să lumineze în înțelesuri… până ce depărtarea ne-a trimis înapoi sărutul luminii -curcubeu.

Apoi am pornit mai adânc în depărtare…

Amiazi… Suntem departe… Liniștea pansează, printre secunde, rănile sufletului. O prindem cu putere și ne contopim cu ea într-o îmbrățișare de taină. Glasul copilului prinde nuanțe de încredere iar visul își împletește florile roșii peste câmpul speranței. Ne zâmbim printre sclipiri de bucurie. Din când în cand  mai auzim un ecou îndepărtat al tobelor doar cât să ne amintească cât de mult înseamnă uneori îndepărtarea. „Azi ești atât de frumoasă, mami! Iubesc liniștea aceasta care îți luminează zâmbetul…” Și pornim mai adânc în depărtare…

@Simona Prilogan, Nottingham, 28/08/2018

Literaturacautopie, Tema zilei -un text despre (în) depărtare

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns