(În)depărtare

Publicat de

Literatura ca utopie

Plângeam…  În minte mi se derulau cu rânjet de pădure bântuită, idei agățate de ramuri îmbătrânite și scorțoase. Vocile lor încă vuiau în tâmple, ca o mantră a timpului condensat printre prejudecăți de lume obosită. Mă loveau necontenit peste gânduri, lăsându-mi sufletul însângerat. La picioarele serii, stătea gârbovită, iubirea. Un nimic sfâșietor o înșfăcase și o alungase către alte depărtări. Durerea dansa la braț cu violența. Totul părea îngăduit sub umbrela cununiei iar spațiul se lărgea îngăduitor cu tiranul. Am ieșit în grabă, simțindu-mi mâinile tremurând sub greutatea momentului. Depărtarea ne era singura portiță de scăpare.

Dimineață… cu panici și întrebări. Dar cu ochii senini ai copilului ce simțea liniștea blândă mângâindu-i fruntea. „Ascultă, mami! Tobele se aud altfel de la depărtare… Să rămânem aici o vreme!” Am așezat sârguincios panicile în coadă de vise și le-am dat avânt să se înalțe către depărtări albastre, printre picături de stele ce începeau…

Vezi articolul original 120 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.