Peronul doi

Publicat de

Literatura ca utopie

Am prins autobuzul 8 taman în timp. Lăsam în urmă două zile în care amintirile îmi jucaseră feste printre picăturile realității. Un Clifton sofisticat îmi răsfățase privirile printre treburile complicate ce mă alungaseră într-acolo.  Două zile în care descoperisem iar cât de ușor poți schimba starea lucrurilor, doar printr-o (ne) atingere de picior. Treptele înguste ale unui trotuar îmi puseseră gând amar de cu dimineață și mă trântisera la pământ într-o secundă de neatenție. Cu pantalonii sfârtecați, cu genunchii zdrobiți și cu obrazul roșit de jenă, m-am adunat dintre grămezile de durere și privirile curioase, șchiopătând într-o amintire plină de flori albe care să îmi spele puțin din lacrimile ce curgeau rostogolite de otrava durerii.

„Hai să vedem mireasa!” mi-ai șoptit și acum dintre ecourile unui timp pierdut în albastrul unui infinit.  Atunci m-ai prins de mână ca într-o horă a bucuriei. Ne-am pitit repede printre oameni, gânduri și trenurile…

Vezi articolul original 788 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.