Îmi promit

Publicat de

Literatura ca utopie

Cârduri de ciori străbăteau cerurile pline de foc,

În liniștea zile scobeau lumi cu idei de noroc.

Timpu-mi părea un rebel ce haină din vise-mi croia

Dar prinse greșit în model, lăsându-mă fără de ea.

Bătut-am la porți să întreb cum rostul se vrea îmbrăcat.

Câțiva mi-au răspuns să înjgheb miracol din voal de păcat,

Să scutur povara ușor departe de visul trăit

Și chiar de-l mai arde un dor, ascuns să îl plâng, chinuit.

Că lumea n-o poți rândui și-n ziduri nu poți modela.

Privit-am spre ape verzui, cu plans ca o rouă de stea.

Lăsat-am iubire pe crâng, și zâmbet lăsat-am mereu

Dar nopți mă găseau iar plângând cu aripi frânte-n clișeu.

Povești despletite curgeau și doruri goneau în eter

Dar porțile le ferecau și rostu-mi părea un mister.

Oglinda-mi rânjea hohotind cu ochii-adânciți de război,

O noapte adâncă pe gând scobea cu putere-n noroi.

De viața-i o luptă,-mi…

Vezi articolul original 153 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.