Octombrie

Se lumina ades octombrie în crâng,
Prin ceață îndrăzneau a se desprinde gânduri,
Din plânsul timpului obișnuiam să frâng
Dureri și-n întrebări să le aștern pe rânduri.

Prin focuri ne pierdusem dorințele și-apoi
În lacurile reci le-am innecat mirarea,
Amiezi nu mai știau să lumineze-n noi
Nici stelele pe cer nu-și mai știau cântarea.

Pierdut-am pe cărări magia dintre lumi
Ori poate nici n-a fost aevea peste timp.
Ci umbra unui gând ce prinse-a ne șopti
Povești de dor albastru pe-un straniu anotimp.

Prin brume de hazard, ieri triste coborau
Visări ce-au amuțit în false judecăți.
Timid le-am legănat cu stelele ce au
Păstrat lumina-n timp, pe boltă și-n cetăți.

Se-mbujorează iar octombrie în dor
Din dimineți răsar alte nuanțe-n gând,
Neprevăzut se-așterne pe file-n viitor
Dar eu rămân aici să scriu, să sper, să cânt.

@Simona Prilogan, Nottingham, 10/10/2018

Foto: arhivă personală  –  Roundhay Park, Leeds, UK, 2018

Literaturacautopie, Tema săptămânii – Hazard

Advertisements

Lasă un răspuns