Ecuație cu două necunoscute

Publicat de

Literatura ca utopie

Îmi lăcrimau idei  în dimineți tăcute
Și-n serile pustii mă întristam ades.
O dureroasă rămășiță a iubirii.
Înnegura cărări pe geana firii.
Tânjeam să îmi pictez iar bucurie,
Doream să cred că încă mai sunt vie,
Arzând mirări pe-un dor, ca o făclie.
Mă străbăteau durerile prin coaste
Iar în genunchi mă regăseam ades,
Cătând vieții un alt sens,
Tot întrebând în gânduri dorul
Și cercetând lumina-n astre,
În timp ce un oraș se contopea
Sub alte dimineți și seri albastre.
Iar eu, și tu, și noi doi rămâneam
Nedefiniți în ecuații proaste.

Pierzându-ne de rimă printre ritmuri
Fără de sens, în linii deochiate.

Din cer s-au rupt furtuni peste-nmulțire
Și întrebări s-au rupt peste o noapte.
Ne adunam scăzându-ne din șoapte
Și-n împărțiri ne contopeam în risipire.

Prejudecăți de lume amărâtă
Ne-ncercuiră în mulțimea vidă
Și ne lăsară pradă și ispită
Unui demon ce își juca ghiocul
Pe un pariu…

Vezi articolul original 262 de cuvinte mai mult

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.