În mine se întâlnesc poemele

Am scris un poem puțin altfel. Un experiment. Un poem care șchioapătă în ritm și sângerează puțin în rimă. Un poem într-o furtună. Ei, și ca să nu întru la bănuieli de… șampanie, precizez că l-am scris acum, în dimineața aceasta.

În mine se întâlnesc poemele,

La răscruce de gânduri, albastru și dor;

Ne îmbrățișăm tainele în pridvor

Iar rimele le învelim cu cretă color.

În muzica timpului sărim un șotron,

Un elastic, ori coardă, sau orice o fi.

Cadențăm uneori între a ști,

A visa, a cânta, mulțumind, a iubi.

În albastrul meu se întâlnesc norii

Să-mbrățiseze visarea pe-o felie de cer,

Să-i dezlege lumini în cerc de mister

Și-n ploi să alunge tristeți, în eter.

În mine se îmbrățișează întrebările

Bolborosind răspunsuri între înghițituri de foc,

De clipe și cântări prinse-n deochi,

De lumi neîncepute dar golite-n mijloc.

În mine se întâlnesc poemele,

Căutându-mi rimele în dimineți curgătoare,

Cerbii vrăjiți ne duc spre izvoare

De viață, de cânt, de furtuni și mirare.

@Simona Prilogan, Nottingham, 21/11/2018

Foto credit: Google Imagini

Anunțuri publicitare

2 comentarii

Lasă un răspuns