E seară târzie-n albastru

Sky

Amice, mi-e seară târzie-n albastru,

Troiene de dor m-au nins pe cărări

Și lacrimi au curs ades în mirări,

Schimbându-mi speranțele pe un piastru.

Plecat-am în dor precum un sihastru,

Când gheare de foc născut-au dureri.

E seară târzie și ceață prin veri.

Lumini se desprind uneori din litanii

Și-mi joacă în hore amintiri peste noapte,

Sărutul măicuței simțindu-l aproape

De tâmple, și-n versuri îmi scutur castanii

De zâmbet, de-alean, departe, prin anii

Când toamne de basm pictau mere coapte

Iar noi dănțuiam voioși peste poate.

E seară târzie, amice,-n povară

Și rimele-și prind nerostul tăcut.

Departe sub nuci îngheață-un trecut

În care-am iubit si-am visat primăvară.

Eram doar copii prinzând în chitară

Curcubeu de idei într-un cânt absolut.

Inocenți străbăteam al magiei ținut.

Cu cerbii vrăjiți am fugit prin poveste

Departe de lacrima lumii, de foc,

Când codrii miraj au pictat în mijloc

De veri cu cireșe-n urechi, iar pe creste

Albastru curgea prin poeme celeste,

Când râuri legau printre basme un joc,

Țintindu-i în dor copilăriei un loc.

Azi sunt peregrin peste lumi despletite

Și-mi caut prea liniștea gândului – zbor.

Mi-e seară, amice; refrene cobor

Cu alte nuanțe pe margini tivite.

În cercul tăcerii mai ard răzvrătite

Voința și forța, legate de-un dor,

Prin karme ce-și cer tălmăcirile lor.

@Simona Prilogan

Advertisements

2 comments

Leave a Reply to Simona Prilogan Cancel reply