Mi-e fulgul ce cade

Mi-e fulgul ce cade, durere,

E taina ce-adoarme-n pustiu.

Pun tâmpla rănită pe timpul ce-mi cere

Să scutur în noapte tot dorul ce-l ştiu.

 

 

Mi-e fulgul ce cade,-amorţire.

E truda ce-o cânt cu poeţii.

Las pasul să-mi lege-amintire

Sclipirea din ochiul gheţii.

 

 

Mi-e fulgul ce cade, prea plânsul

Robiei ce-mi vinde credinţa.

Adorm într-o iarnă ce-mi gâtuie glasul

Şi-mi fură vremelnic voinţa.

@Simona Prilogan

 

Anunțuri publicitare

5 comentarii

Lasă un răspuns