Intensitate

Ceasurile bătuseră uniform cu emoții de catifea răsfrânte în ochii noștri. 6 fix. Un fix al dimineții perfecte în care lumina răsăritului îmbrăca toată zarea în culorile vieții. Nu știu exact de unde se scurgea toată bucuria aceasta, cert este că ne năvălise cu o curioasă intensitate la ieșirea de pe rampa feribotului. Un Livorno ne saluta dincoace de apele în care lăsasem o Bastia scufundată în luminițele nopții. Și era pentru a nu-știu-câta oară în care dimineața ne zâmbea fericită într-un început de august dogoritor. La câteva minute distanță, autostrada ne saluta și ea urându-ne un drum bun. Să fie, spunem noi plini de bucuria întoarcerii către Casă. Va fi un drum lung dar frumos. Iar printre frânturi de tăceri și admirație în fața tabloului magic al dimineții, fratele meu îngâna din când în când câteva cântece vechi pe care le știam din vremea copilăriei.

„Îți aduci aminte, Simo? Trenule, pica-ți-ar roata,/ Tu m-ai despărțit de tata./ Trenule pica-ți-ar șina,/Tu m-ai despărțit de muma…” Cântăm amândoi… Cu un dor apăsat pe suflet și cu multe, multe lacrimi în ochi… Cântăm… Și plângem… Iar lumina ne îmbrățișează a fericire. Fericirea că azi toate drumurile duc Acasă…

@Simona Prilogan, Nottingham 16/01/2019

Literaturacautopie, Flash 48 – O lacrimă pe autostradă

Anunțuri publicitare

2 comentarii

  1. Greu si lung e drumul catre casa, mai ales daca „acasa” nu mai e demult „acasa” sau e din ce in ce mai putin acasa!
    Zi buna sa ai!

Lasă un răspuns