Note din Joi

de la fereastra mea

Cum se vede lumea de la fereastra mea

11 – 12 – 4 = 92

22 – 23 – 3 = 135

33 – 34 – 2 = 134

44 – 45 – 1 = ?

Cerceii chinezești ( o scriere mai veche )

Voi cum spuneți că stă treaba cu vânzătorii care încercă să te “seducă” cu o mie și una de complimente? Că doară, doară, cumperi chiar și pe modul agale, una bucată piesă din magazinul cu pricina. Că rochia stă bestial, că umbră, că forme, culoare care “prinde” și alea, alea… iar eu mă minunez uneori cum de nu am știut că sunt așa de făină. Aproape să îmi fac de deochi, în gând, bineînțeles, în timp ce probez altă piesă, iar vânzătoarea îi șoptește soțului: “Făină, făină soție, și … sănătoasă! Ups, să nu-i spuneți, că deh, știți cum sunt femeile: se supără din orice.”… Și cu ops-ul în gând, soțul macină un râs pe înfundate, și speră că doară, doară mă hotărăsc și ieșim repede din magazin. Să râdă în voie.

La cercei este mai simplu. Așa credeam eu. Până într-o zi…

Intrăm frumușel într-un “Magazin Chinezesc” și mă hotărăsc repede ce cumpăr. Patronul afacerii, un chinez tinerel, s-a arătat plin de satisfacție că mă hotărâsem să cumpăr nu mai puțin de … 5 perechi. Cercei, ce mai! Și chinezești! Preț buun. Erau faini tare, recunosc. Plătesc pe repede înainte, ca nu cumva să mă răzgândesc între timp. Și pentru că o oglindă îmi stătea în cale, dau să probez una dintre perechi. Le așez cuminți și mă fâțâi la dreapta și la stânga să îmi admir achiziția. Între timp, domnul cu pricina se ițise în spatele meu ca o nălucă și îmi spune cu o voce gravă: “Forte frumosa!” Evident, zâmbesc politicos, că doar tocmai cineva îmi spusese că sunt frumoasă… Gândind mecanic la “recuzita” de complimente a vânzătorilor. Nu știu ce figură să fi făcut soțul meu, că nu am mai avut timp să captez imaginea. Cineva începu să strige răspicat din spatele tejghelei: chan…chui…chang…chin… sau mă rog, ceva asemănător, într-o chinezească răgușită. O tânără mărunțică, apăru în ecranul vederii noastre. Și continuă: chan…ching…Cx$$$chan……etc… vizibil supărată. Nu știm care să fi fost motivul. Tânărul plecă ochii în pământ și rosti resemnat și prelung un “chiiiing…chaaaang…” ori mă rog, ceva asemănător.

Și eu, și soțul, brusc ca într-o replică cu reflexe identice dăm să rostim un Chang…chang, dar nu ne iese nimic bun pe gură, și cu o aplecare de cap a unui la revedere, dăm cu o bună vedere spre ușă și ne năpustim tulburați către strada principală. Noroc că plătisem cerceii… Noroc că eram cu soțul, și noroc că meteahna vânzătorilor este să facă complimente. Sau cel puțin așa spun eu acu’. Și dăm iar prin amintire cu râsu’n barba hazului de necaz…

Cu note de intonație, cu umbre și culori în exprimare, cu sclipiri jucăușe în priviri, “seducția” comercianților se poate întoarce ca un bumerang… Se poate înșuruba tiranic într-o enclavă culturală în care nici cele mai bune minuni nu pot salva din ghearele prejudecăților sau de ce nu, din mâna gingașă a seninului “bun simț”.

Revenind la întrebare: voi cum spuneți că stă treaba cu “seducția”? Că la mine este clar: fâțâind în stânga si-n dreapta cu zgomot fin. Ieftină dar de efect uneori. La o bătaie de secundă în a cădea în compromis. Sau a zbura pe cerul satisfacției. Satisfacția lucrului bine vândut! Ca un fel de cercei chinezești.

Ei bine, o “seducție” de excepție, oriunde v-ați afla!

Advertisements

5 comments

  1. 89?
    Frumos se vede lumea prin ochii tăi, de la fereastra ta! Că ştii tu să o faci frumoasă, dovada e şi seara târzie-n albastru… 😉
    Eşti delicioasă! Mi-am imaginat scena cu vânzătorul certat. Chiar aşa, Simona, îi bagi omului năcazu’n chan ching? 😀

  2. Corect! Felicitari! Multumesc mult pentru acceptarea jocului si pentru ganduri.
    Cat despre intamplare, Ching Changuri imi flutura prin ras la amintirea ei. Bietul om…
    O zi plina de bucurii, Potecuta draga!

  3. Ai reusit sa ma “seduci” cu vocea-ti muzicala. Mi-ai rapit 3 minute si 47 de secunde, insa mi-ai mângâiat urechile cu sunete placute. Merci frumos, Suflet duios ! 🙂
    O zi cu senin si caldura în Suflet, draga Simona !

Lasă un răspuns