Baloane de săpun

Nu știu pentru alții cum a fost, dar la mine a fost cam așa:

Într-o seară liniștită de aprilie, mă pornesc spre casa unui micuț pacient, un băiețel de vreo 6 anișori caruia trebuia să-i  încep a injecta un nou curs de antibiotic.  Copilul mă aștepta deja în pragul porții și plin de bucurie începuse să turuie victorios pe repede înainte: „A spus mama, săptămâna trecută, că dacă nu mănânc tooot din farfurie, vine tanti Simona și îmi face injecție. Tanti Simona, am mâncat tooot din farfurie,  așa că nu mai îmi faceți injecție!”

Mno, sic, Simonico, gândesc eu amu’… Și privesc plină de uimire către fața băiețelului. Era așa de fericit.  Cum aș fi putut eu, taman eu, să-i răpesc bucuria? Și câtă fericire trebuia să fie deja în suflețelul  lui, că tocmai își depășise limitele, și a mai adăugat încă o victorie. Victorie foarte importantă de altfel pentru un puiuț de câțiva anișori.  Ce ar mai conta acum să încep filozofia cu soldățeii. Cum care soldăței? Cei din injecție… Care vin să lupte cu infecția atunci când puiuțul mamei este bolnăvior și are febră, și musai trebuie să facă injecții. Că așa a spus tanti doctorița. Sau nenea doctor. Soldăței care stau pitiți în injecție, că de, sunt sub acoperire. Ei, până aici, povestea este interesantă și prinde, mai tragic este când soldățeii chiar trebuie să înconjoare zona, adică să plece în misiune… Unde? Cum unde? La locul injectării… Iar de aici lucrurile încep să devină tragice.

Și uite așa soldățeii au trebuit întâi să scoată castanele din foc cu mâna asistentei și să explice micuțului băiat că mami a făcut săptămâna trecută referire la injecția cea maare și groasă care se aplică doar dacă nu mănâncă tot din farfurie. Acum noi avem o injecție de soldăței sub acoperire care este mititică-mititică, și care o să-l ajute să se facă repede bine și o să alunge febra și durerea taman departe în Argentina… “Ei, tanti Simona, nu mă fraieriți cu de-astea, că tot doare și injecția asta mititică!” Și lacrimi printre suspine încep să curgă șiroaie. Timp în care promit solemn că doare doar atâtica, și arăt cu degetele forma unui ac de gămălie. Dar… promisiunea se prelungește cu…condiția “să stai nemișcat”… Negociem, printre lacrimi și neputința de a scăpa… off, și ce trist trebuie să resimtă un puiuț tot “războiul” acesta. Și da, este momentul în care simți că te sfâșii într-o mie de bucăți, atunci când vezi toată această zbatere.

Câteva minute mai târziu, în timp ce lacrimi încă curg șiroaie, încercăm să ne reîmprietenim. Soldățeii sunt deja pe câmpul de luptă, iar victoria, știrbită de acum de un compromis,  pare să strălucească sub o altă aură… “Uite ce băiețel brav ești! Sunt mândră de tine!”  Reușesc să smulg un zâmbet frumos și senin, în timp ce plânsul își continuă cursul. Și, spre surprinderea mea, mă îmbrățișează cu toată forța. Nu știu a cui victorie este mai mare sau a cui tristețe este mai adâncă.

Seri ca acestea au fost multe și nenumărate; seri sau dimineți sau după amiezi, în care am dansat cu râsu-plânsul, numărând baloanele de săpun – iluzii și dezamăgiri în ochii copiilor, și am contorizat soldăței sub acoperire în timp ce… statul pe oliță, mâncatul, făcutul temelor și multe alte activități cotidiene sau educaționale erau condiționate de … tanti asistenta… care face injecție dacă nu faci aia sau aia sau aialaltă.

Azi mulțumesc științei că avansăm frumos și mii de puiuți au la dispoziție și alte metode de vindecare, mai puțin traumatice. Nu atât fizic cât psihic. Si vreau să cred că părinții care încă mai sunt nevoiti să recurgă la tratamente injectabile pentru copiii lor nu îi mai sperie pe acestia cu tanti asistenta. Dezamăgirea rămâne totusi una dintre problemele vitale în dezvoltarea psihologică a unui copil. Iar atunci Bau-Bau-ul chiar poate fi la un gând depărtare.

@Simona Prilogan

Literatura ca utopie, Flash 48  – „Baloane de săpun”

clear bubble
Photo by Pixabay on Pexels.com
Anunțuri publicitare

6 comentarii

  1. Cândva, când aveam câțiva anișori, am avut ceva probleme de sănătate care mi-au adus “în dar” un anumit număr de injecții. Când sosea “tanti asistenta”, eu îmi părăseam joaca, intram în casă, mă așezam “pe poziție”, îmi primeam doza de soldăței (asta ca să păstrez comparația ta), după care, cu zâmbetul pe buze, o zbugheam din nou la joacă.
    Nu m-am temut niciodată de injecții, pentru că mi s-a spus că doare puțin, dar după aceea o să mă fac bine. Nici acum nu mă tem, deși acum știu că unele injecții dor foarte tare.
    Știam de bau-bau, dar nu m-am temut de întuneric, am fost si eu la un moment dat amenințat cu injecțiile, dar când a trebuit să le fac s-a schimbat explicația, astfel încât nu m-am mai temut. Cred că ideea de “balon de săpun” se poate diferenția în funcție de… “pacient” și de propriul său sistem de reacție, neexistând o singură rețetă viabilă. La mine amenințările nu au funcționat. Oare priveam mai realist viața încă de la vârste fragede? Puțin probabil, câtă vreme nu aveam informația necesară, aceasta venind, cel mai adesea, din experiența proprie.

  2. Este foarte incurajator ceea ce ne-ai impartasit. Ai fost unul dintre copiii care au avut parte de o intelegere superioara in fata fricii sau a amenintarilor. Ar fi ideal sa functioneze la cati mai multi.
    Penicilina era in mare voga in vremea copilariei mele iar aceasta chiar producea o durere cumplita. Ca sa imi distrag atentia, tin minte, ca mica fiind, ii citeam poezii doamnei asistente in timpul in care ea isi facea treaba. Dar niciodata nimeni nu m-a amenintat cu „injectia” sau cu Bau-Bau-ul…
    Multumesc mult, Mugur, pentru trecere si ganduri! O zi plina de bucurii!

  3. Am să-ți mai spun un secret. Când eram în armată am avut nevoie tot așa de o serie de injecții. Cum erm în relații bune cu sanitarul, acesta mi-a propus să văd cum este când injecția este făcută cu ace mici sau mari, cu mai mult sau mai puțin ser fiziologic. Atunci am aflat că injecția făcută cu ac mare sau cu ser fiziologic mai mult este mai puțin dureroasă. Îți dai seama că a trebuit să suport și dureri mai mari, dar nu mi-a fost teamă niciodată.
    Și încă ceva: până acum câțiva ani am fost donator de sânge. Probabil că știi ce fel de ace se folosesc pentru astfel de recoltări. Nu mi se păreau dureroase, mai mult chiar, mă uitam tot timpul să văd cum curge, ca să știu dacă este nevoie să “pompez”, ca să termin mai repede.
    Și apropo de substanțele folosite odinioară, streptomicina îmi părea mai dureroasă decât penicilina. Dar asta poate fi doar o părere subiectivă.

    Mulțumesc, Simona!
    Și ție îți doresc o zi minunată!

  4. Streptomocina nu am facut daca tin bine minte in schimb penicilina mi-a fost mult timp prietena. Mugur, trebuie sa admit ca esti pacientul ideal, tinand cont ca barbatii sunt mai sensibili decat femeie atunci cand vine vorba de ace, sange si injectii.
    Si da, ai dreptate, acele mai lungi sunt cele mai bune. Apa distilata este dureroasa dar trebuie folosita inca pentru Moldamin. Asta daca nu s-a schimbat intre timp ceva, intrucat eu am iesit din zona aceasta de cativa ani.
    Multumesc mult, Mugur! Uite, mi-ai adus in fata ochilor multe secvente de mult pierdute in timp… 😘

  5. Dupa primul flegmon eu o amenintam pe asistenta cu americanii! Nu au venit ticaloșii asa ca am avut multe injectii de facut asa de multe ca a inceput sa-mi placa si mi le fac acum singur!!!🤣
    Ai talent nu numai la facut injectii!

  6. Biata asistenta! M-am amuzat copios. Apropos, cele mai sigure injectii sunt cele pe care le administrezi singur.
    Multumesc mult pentru trecere si ganduri! O seara frumoasa!

Lasă un răspuns la Mugur Anulează răspunsul