22 – Zborul

Facultatea de Fizica, Universitatea din Bucuresti, 2019

…la ecograf mi se spusese că voi avea o fetiță. Am fost în al nouălea cer. Mai aveam acasă un băiețel iar ideea că vom aduce o surioară lui Cosmin mă încânta enorm. Începusem să pregătesc lucrușoarele din timp; hăinuțe roșii- roz, scutece cu dunguliță roșie, cărucior roz de îți lua privirea. Ce mai, eram într-o dănțuită de culoare tipic feminină.

Cu micuța Petra în gânduri, plec grăbită spre spital. Era aproape 5 dimineața. Se luminase deja, iar eu precipitată îmi împleticeam emoțiile.   Până și mașina care ne transportase își împleticise de-a binelea vitezele. Mă prezint politicos la biroul de urgențe ale maternității.  O doamnă amabilă începu să îmi pună 1001 întrebări pentru a-și completa formularele necesare. Sau așa mi se păreau mie, muuulte și nesfârșite, iar eu cu zâmbetul pe buze dar cu durerile ce mă strângeau ca într-o menghină nemiloasă, sau ca o negură  clonțoasă și plină de rânjete, bângui pe repede înainte: “Vă rog mult să mă duceți înăuntru, eu chiar trebuie să nasc.”  Atât mi-a trebuit!!!  Doamna mă privise ironic și o strigă pe liftieră: “Du, dragă, fata asta sus, că auzi, cică naste! Acum! Hahaha!”  iar liftiera în timp ce ne însoțise imi predică teoria cu născutul  invelit în îmbrăcămintea ironică a lui “apoi nu arăți tu a una care ar naște”.

Mi s-a spus clar că medicul de gardă încă doarme, dar că fiind dimineață deja, o să mă consulte probabil înainte de raportul de gardă. Noroc că moașa era încă în preajmă. Normal, îmi spuneam și eu în gând, amestecând deja rugăciuni. Normal că oi fi și eu norocoasă să găsesc măcar o moașă. Și am găsit-o! Spun eu frumos, cu un zâmbet laaarg și politicos: “Bună dimineața, am venit să nasc!” Sau așa ceva. Că mă minunasem și eu de unde îmi găsisem zâmbetul, în timp ce dureri infernale mă agonizau pe de-a-ntregul. Moașa îmi zâmbise și ea și mă invită să îmi depozitez bocceluța în salonul de travaliu, asigurându-mă că “hahahaha, dragă, mai ai până naști!”. Nu știu de unde își făcuse ea iluzia asta; probabil că zâmbetul meu strălucea a bună dimineață proaspătă și răcoroasă. “Hai să vedem cum te prezinți” și mă chemă să o urmez într-o sală de consultații. Nici nu apucă bine să mă consulte că strigă plină de energie: “Mărie, adă repede trusa!” Iar către mine: “Aoleo, fată, ești dilatată, trebuie să naști. Hai repede în sala de nașteri!” Iar în timp ce aproape mă înșfăcă către sală, o aud pe Măria bombănind supărată: “Dară trusele sunt la sterilizat.”  “Nu-i bai, adu-o pe aialaltă.” șuieră moașa printre dinți. Nu apuc să îmi mai fac griji existențiale legate de trusă. Maria apare cu aialaltă și … în câteva minute un băiețel dolofan de 4,200 kg plângea în mâinile moașei.  Iar eu, epuizată de acum, printre zâmbetele clipelor, aud sirena combinatului anunțându-ne că este 6 dimineața. Iar în câteva zile, Cosmin avea să primească un frățior, un prieten și un tovarăș de viață.

Satul în care locuiam era oarecum un loc liniștit iar majoritatea oamenilor se cunoșteau între ei. Pe ulita, asa cum se obisnuia in zonele rurale, oamenii se salutau intre ei chiar daca nu se stiau prea bine sau chiar deloc. Pe Cristi l-am stresat o vreme cu ideea de a da binețe. Cu obligativitatea ei. L-am sfătuit ca atunci când salută să facă și o înclinare a capului.  Erau vârstnici care poate nu auzeau glăsciorul gingaș al unui copilaș de 5, 6 anișori dar care ar fi iscat apoi o întreagă tragedie dacă li se părea că un țânc nu salută corespunzător.

Era vremea grădiniței. La ora prânzului, venea agale către casă. Un pâlc de bunicuțe discutau într-un cerc larg pline de vervă. A ajuns în dreptul lor și le-a salutat cu o înclinare adâncă de cap. Nimic. Părea că nimeni nu-l auzise. S-a oprit din mers, a scos tacticos fluierul din rucsăcel și a fluierat cu  toată forța. Bineînțeles, toate bunicile, luate pe nepregătite, au întors capul să vadă de unde vine zgomotul neprevăzut. Cristi, senin ca o zi de vară, a înclinat iar capul într-un “Bună ziua”, plin de nuantă . Apoi și-a întors privirea către rucsacel, aranjându-l calm inapoi pe spate.  Si fără să le mai privească, și-a reluat brusc mersul mai departe. Istorioara a făcut înconjurul satului, bineînțeles, întrucât ochii din umbră au văzut totul. Și astfel a ajuns și la urechile mele.

Azi împletim amintiri haioase sau pline de râsu-plânsul, cu momente de înaltă emoție și cu bucuria drumului pe care pașii îl poartă într-un frenetic dans al pasiunii. O călătorie a vieții în care fiecare etapă scrie povestea ei de netăgăduit, povestea ei unică. Gândurile bune prind aripi să zboare alături de visul tânărului care a prins a zbura în dansul vieții.

La mulți ani, fiul meu iubit! Îți mulțumesc că m-ai ales să îți fiu mămică! Îți mulțumesc că ai luminat chipul fericirii în sufletul și universul meu.  Sa fii mereu fericit și înțelept, plin de lumina gândurilor bune!

Advertisements

18 comments

  1. Nu poate fi nimic mai înălțător și mai mirific decât zborul!
    La mulți ani sănătoși și fericiți cu cer senin!
    Să vă trăiască!✈🎂

  2. Doi copii minunați și o mămică pe măsură! Să vă fie sufletele împlinite și inimile fericite!
    La mulți ani!

  3. La mulți ani sănătoși, frumoși și fericiți Să aveți parte de tot Binele pe care vi-l doriți fiecare și toți! Ție mamei, multă sănătate ca să te poți bucura alături de el/ ei!

  4. Am citit încântată întâmplările cu copiii tăi. Să trăiți fericiți.
    Cum e prea solemn momentul, permite-mi să-l stric puțin.
    Ca mămică ai fost grozavă, să te văd cum vei fi ca soacră cu două nurori 😀

Lasă un răspuns