Poem învelit în răsărit

Dimineață liniștită, îmi scrisesem pe gulerul visului când alergam printre coridoarele timpului înghesuit în naveta Mansfield-Chesterfield, înghițind câteva picături de rasism rafinat printre picături de stele așezate cuminți între cutele gândurilor. Ochi nedumeriți din care țâșneau raze de ignoranță mă mai filau printre zâmbete false mânjite de vinovății cotidiene pe fețe ironice. Iar eu îmi așezam prea păsătoare poeziile sfâșiate de tristețe și dor, în revolte febrile pângărindu-mi (ne)înțelesurile, printre ferestrele iertării. Turnul strâmb, spiralat, ce făcuse o biserică celebră, îmi servea drept model existențial. Se ridica plin de trufie, același în fiecare dimineață, amintindu-mi că uneori ieșirea dintre rânduri poate schimba destine. La poala verde a ținutului, o mulțime bizară își găsise culcuș de o vară, printre cutii și zdrențe, gunoaie și rătăciri de suflete. Un straniu sentiment mă ghiontea direct în căsuța inimii în fiecare înserare în care pașii mă purtau înapoi spre casă. Nu știu cum o fi arătând iadul, dar o stare de rău îmi confirma o comparație tacită. Drogații își fumau ultimele idei, speriați probabil de intunericimea ce le juca feste, sau doar ademeniți de morgane pline de magnetism. Dumnezeirea părea de mult timp dată afară din cavoul lor cotidian. Realitatea își mângâia mulțumită copiii desfrâului, fructul ignoranței și al dezrădăcinării…

Dimineață în Nottingham, îmi scriu acum pe aripa versului pe care îl așez despletit între rimele unui răsărit ce îmi zâmbește tandru în fereastra imensă a balconului cocoțat la câteva nivele față de sol. Dumnezeirea îmi netezește gândul și îmi sculptează nuanțe de pace peste zâmbetul zilei, amintindu-mi că răsăritul se așterne același peste toți la fel. Un răsărit în care îmi învelesc poemul ciuntit de întristările lumii. Coji de neputință se desprind cu durere de pe inima versului, înghesuit între realități ce par monotone printre aburii altor morgane ce ne ademenesc în cupa fatalității. Zornăitul banilor își repetă refrenul printre mulțimea orașului ce se trezește la viață, printre cartoane și zdrențe, grămezi de gunoi și visuri amorțite, printre străzi ticluite între vitrine luxoase în care se oglindesc pașii grăbiți ai truditorilor. Îmi plimb cuvintele printre gânduri (des)colorate de nuanțele realității. Bună dimineața, Nottingham! Pacea să fie cu tine! Acum simt atât de acut dumnezeirea acestui gând!

Anunțuri publicitare

2 comentarii

Lasă un răspuns