Legenda lui Prier

Posted by

La umbra zvonului pribeag stau amagite de cuvinte
Un pumn de snoave pe-un șirag vrăjit de cloanțe pervertite,
Șoptindu-i vântului povești despre năluci ce-și poartă nada
Prin năzbâtiile lumești ironizându-i bufonada. 

Când primăveri se prind în crâng din marea cerului se-adapă
Un vânt bezmetic și nătâng înșurubând pădurea toată
Cu un fior de bazaochi, cu snoavele pornite-n basme,
Lăsându-i nopțile-n deochi de ghidușii și de fantasme.

Cândva trăia pe-acest meleag Prier, o tânără vicleană,
Cu gânduri negre-n rămășag, însingurată și orfană.
Legenda spune că era a nopților neagră făptură
Bătându-și joc de tot ce sta în calea ei pe bătătură. 

Tot pe atunci prin an trecea Litharius, luna uitată,
C-un gând senin, ca o mărgea, de astre binecuvântată.
Dar fetei pizma îi zâmbi taman în prima noapte-a lunii
Lăsând demoni a se-nfrăți sub mantiile urâciunii. 

Și-n nebunia unui gând petarde aruncă-n hambarul
Unui moșneag, stârnind voit un foc mistuitor, coșmarul.
În agonia spaimelor, nevinovații cai fugiră
Ne-nțelegând că-n goana lor fatal stăpânul își zdrobiră.

Sătenii priceput-au dar că jocul-calambur al fetei
Era deja mult prea murdar, stârnind panici în sânul cetei. 
Și-o provocară-n tămășag cerându-i s-arunce o glumă
Drept în pădurea-vălmășag a Omului Nopții-Furtună.

Prier cea plină de curaj luă în brațe provocarea,
Schitându-și şalma-n tatuaj și în emoții încântarea.
Scriindu-i Regelui răvaș “Privește partea luminoasă!
Însă acesta, pătimaș, găsi purtarea fetei joasă.

Cum îndrăznise cineva să-l deranjeze în cetate,
Când toți știau că-n sihla sa Coșmarul Nopții îi străbate,
Că Templul Timpului furat răpise zilei strălucirea
Și-n întuneric ne-ncetat îi pervertise mijlocirea?

Cum îndrăznise dar Prier să îi vorbească de lumină
În templul lui forestier cu păcuriu la rădăcină?
Ori oare fata nu știa că Timpul își prindea părerea
Iar legea se împrăștia precum Furtunii-i era vrerea? 

Legenda zice mai apoi cum Regele grăbit se duse
S-arunce fetei un război cu năsărâmbele nespuse.
Iar printre dealuri s-a pornit o bumbăceală-nflăcărată
În care așchii de granit stârneau schimbări pe zarea toată.

Pehlivăniile curgeau pe apa sâmbetei-albastre
Și-n cupe de umor sclipeau culori de zâmbet către astre.
Și-n timp ce lupta se-adânci iar Regele-și chema Furtuna
Din ceruri Ziua se ivi lăsându-i lui Prier tribuna.

Și-atunci uimirea prinse glas chemând cohortele de zâne
Să îi dea fetei sfântul vas, cu a luminii poțiune. 
Coșmarul Nopții-și reteză a timpului coamă roșcată
Iar fata lupta câștigă și-nveseli cetatea toată.

Mirările și astăzi curg peste a basmului gradină
Despre acel vrăjit amurg scăldat de zâne în lumină,
Despre cum fata reuși să pună păcăleli în snoave
Iar timpului îi dărui pecetluire de hrisoave. 

Legenda spune cum Prier atinse salcia divină,
Luând din ea bucăți de cer rostogolite pe tulpină. 
În timp ce Regele privea a sorții crudă transformare
Cerându-i fetei să-i redea dreptul la viață pe hotare. 

Prier își socoti în gând bufoneria cea perfectă,
Sculptând idei pe-aripi de vânt, schițând decizia corectă. 
Iar Regelui viața-i cruță, cerându-i să-i îndeplinească 
O prea visare și-o redă în notă blandă și firească. 

Dorindu-şi ca o dată-n an o lună să îi poarte faima
Iar prima zi-n cotidian să-i amorțeasca farsei spaima,
Când zei și zâne se-mbulzesc pe-a primăverii balustradă
Prier să-și cheme prea firesc o lună şalmă-n bufonadă. 

Când serile se prind în crâng din marea cerului coboară
Un vânt bezmetic și nătâng spunând povești de-odinioară,
Cu un fior de bazaochi, cu snoavele pornite-n basme,
Lăsându-i nopțile-n deochi de ghidușii și de fantasme.

© Simona Prilogan