Îmi promit

Posted by

Cârduri de ciori străbăteau cerurile pline de foc,
În liniștea zilei scobeau lumi cu idei de noroc.
Timpu-mi părea un rebel ce haină din vise-mi croia,
Dar prinse greșit în model, lăsându-mă fără de ea.
Bătut-am la porți să întreb cum rostul se vrea îmbrăcat,
Câțiva mi-au răspuns să înjgheb miracol din voal de păcat,
Să scutur povara ușor, departe de visul trăit
Și chiar de-l mai arde un dor, ascuns să îl plâng, chinuit.
Că lumea n-o poți rândui și-n ziduri nu poți modela.
Privit-am spre ape verzui, cu plâns ca o rouă de stea.

Lăsat-am iubire pe crâng și zâmbet lăsat-am mereu,
Dar nopți mă găseau iar plângând, cu aripi frânte-n clișeu.
Povești despletite curgeau și doruri goneau în eter,
Dar porți le ferecau, iar rostu-mi părea un mister.
Oglinda-mi rânjea hohotind cu ochii-adânciți de război,
O noapte adâncă pe gând scobea cu putere-n noroi.
De viața-i o luptă-mi, cereau izbândă să cern pe poteci,
Cadavre de vise pe șleau, pierdută în umbrele reci.
Căci lumea-i croită așa, cu zbateri, și chinuri, și foc,
Săgeți – judecăți prinse-n șa și-n margini cu ochi de noroc.

Din goană de timp am oprit descânturi să ardă cu dor,
Pe-albastru de vis infinit, legat-am mirări pentru zbor.
Amiezi cu ninsori de or fi, lăsa-voi un zâmbet sub rost
Și-n mine-oi căta a găsi și râsul și plânsul din ost.
Cu păsări de foc de-oi zbura, vom face frăție în cer,
Și îngeri de-or fi, vom cânta, pierzându-ne întru mister.
O liniște-adâncă-mi promit să-mi legene zilele și
În mine aripi spre zenit îmi fac legământ a găsi.
Talanți de iubire și cânt să-mi fie lumină mereu.
Azi pașii-ndrăznesc în cuvânt, semnându-mi al clipei eseu.

© Simona Prilogan