În(depărtare)

Plângeam…
În minte mi se derulau
cu rânjet de pădure bântuită,
idei agățate de ramuri îmbătrânite și scorțoase.
Vocile lor încă vuiau în tâmple,
ca o mantră a timpului condensat
printre prejudecăți de lume obosită.
Mă loveau necontenit peste gânduri,
lăsându-mi sufletul însângerat.
La picioarele serii stătea gârbovită iubirea.
Un nimic sfâșietor o înșfăcase
și o alungase către alte depărtări.
Durerea dansa la braț cu violența.
Totul părea îngăduit sub umbrela cununiei
iar spațiul se lărgea îngăduitor cu tiranul.
Am ieșit în grabă,
simțindu-mi mâinile tremurând
sub greutatea momentului.
Depărtarea ne era singura portiță de scăpare.

Dimineață…
cu panici și întrebări.
Dar cu ochii senini ai copilului
ce simțea liniștea blândă mângâindu-i fruntea.
Ascultă, mami!
Tobele se aud altfel de la depărtare…
Să rămânem aici o vreme!

Am așezat sârguincios panicile
în coadă de vise
și le-am dat avânt să se înalțe
către depărtări albastre,
printre picături de stele
ce începeau să lumineze în înțelesuri…
până ce depărtarea
ne-a trimis înapoi sărutul luminii – curcubeu.
Apoi am pornit mai adânc în depărtare…

Amiezi…
Suntem departe…
Liniștea pansează,
printre secunde,
rănile sufletului.
O prindem cu putere
și ne contopim cu ea într-o îmbrățișare de taină.
Glasul copilului prinde nuanțe de încredere
iar visul își împletește florile roșii
peste câmpul speranței.
Ne zâmbim printre sclipiri de bucurie.
Din când în când
mai auzim un ecou îndepărtat al tobelor
doar cât să ne amintească
cât de mult înseamnă uneori îndepărtarea.
Azi ești atât de frumoasă, mami!
Iubesc liniștea aceasta care îți luminează zâmbetul…
Și pornim mai adânc în depărtare…

© Simona Prilogan

Sunday Math Puzzle & Poetry

Windows

The castle always regarded my morning glance
from the hat of the hill as I smiled to it.
Apple trees embraced the place with their arms
like a warm hug in a vintage capsule,
the wind smoothly brought the flowers blooming perfume
while my thoughts waltzed with the old soldier’s mind
who has gone beyond the blue limits,
leaving behind all the glorious stories
enclosed between the stones, gardens and tunnels.

The smell of old days knocked on my windows
speaking their struggle out
in a calm symphony of remembrance,
while next to the fort
the steel plant made the reality up
through the intense smoke, dust, and wonder.

The past was still picturing the ideas in the present’s core
yet another war at my windows
was murdering my vision in the evenings dusk.
The nights covered the horizon
with a dark pillow.

No stars to come yet
to rescue hope from the blackness
In all those frozen hours.
Childhood was silently passing the caves,
gazing to freedom windows
opened in the future square.
Dreams swung the yearning at the castle door
Playing cards with karma
Over the communism eyes.

Today the steel plant became the memory
at my windows glance.
An empty city regards the mornings.
A modern war
is still murdering children’s vision.
Everything is new but seems had passed the bridge
Between then and now.

The present’s core is a mirror reflecting the past
through another smoke, dust and wander.
The same desire is flying through time,
To love and be loved till reach the happiness.
Anything else is just the colours’ stories.

In all this contemporary bloodshed
Peace remains the Cinderella
looking through the inner windows.
… Dreams swing the child’s hope at the castle door…

© Simona Prilogan

24 – 39 – 48 – 468

53 – 78 – 29 – 980

87 – 65 – 38 – ?

74 – 21 – 17 – 516

Happy Sunday, wherever you are!

Te-am căutat

Te-am căutat neostoit prin dor

Acolo unde ochii-ți luminau

Senini precum e apa de izvor

Adânc cutreierându-mă prin ani.

Te-am căutat neostoit prin gând

Trimis cu zâmbete în zări

Să își aline tâmpla sub cuvânt

Țesut cu drag în alte primăveri.

Te-am căutat neostoit prin vers,

Acolo unde cerbi vrăjiți purtau

Calești desprinse tainic din povești,

Departe în orașul cu castani.

© Simona Prilogan

lonely tower in snowy park with vegetation
Photo by Marta Wave on Pexels.com

Coboară îngerii-n piețe

Coboară îngerii-n piețe

Îmbrățișând lumina-n zbor

Pe oameni pacea să-i învețe,

Iar dincolo de fortărețe

Să-i pună plânsului zăvor.

Coboară îngerii-n piețe

Din cer s-aducă frumusețe

Și psalmi cântați în sfântul cor,

Pe oameni pacea să-i învețe.

Iar când dureri își dau binețe

La porți de tânguiri și dor,

Coboară îngerii-n piețe

Să le-mpresoare cu blândețe

Cernind speranța pe pridvor,

Pe oameni pacea să-i învețe.

Pe geamul serii scriu povețe

Sclipiri de taină iar ușor

Coboară îngerii-n piețe

Pe oameni pacea să-i învețe.

© Simona Prilogan

Pray

I smile with force to catch the sun
Between my thoughts, gleaming the path.
The sea yet tells me that the run
Is stuck in the misgivings bath

Where angels pray to ease the pain
Of all the troubles in the world,
Where qualm is looking for the rain
To wash its doubts from people’s fort.

I quietly remain to pray
For finding peace in our way.

© Simona Prilogan

young woman making fire on shore
Photo by Rachel Claire on Pexels.com

Tăceri

Sub geana serii gânduri curg

Pe unduiri de ape tulburi

Le strâng, le-alung, se-ntorc, se scurg

Topind tăcerile sub ziduri.

Din lacrimi picurându-mi dor,

O ploaie răscolește zarea,

Descălecând din timp, un nor

Mă infrățeste cu-ntristarea.

Urlând cu forță, vântul crud

Îmi scrijelește răni sub coaste,

Iar karma-mi desenează-n nud

Trecutul lumii cu angoase.

Unde sunt eu, dar cine sunt?

Unde mi-e umbra răstignită?

Ce piesă joc? Ce amănunt

Mă definește peste clipă?

Săgeți de întrebări țintesc

La poarta împietrită-a nopții,

Demoni căzuți pecetluiesc

Ispitele pe cercul sorții.

Parfumul zilelor de ieri

Sub perna gândului se-așează

Și-n timp ce ierni albesc sub cer

Tăceri în dor mă colorează

© Simona Prilogan

beautiful lake in winter forest
Photo by Julia Volk on Pexels.com

Doar dragostea mai poate să rimeze

Doar dragostea mai poate să rimeze
Când zilele se-ntorc din timp
În curse lungi pe-un contratimp
De griji ciobind în metereze.

Când zori se prind în hore – dor
Cu șoaptele luminii – cânt
Iar seri dansează pe pământ
Speranțe pentr-un viitor.

Când stele cad și ruga-n noi
Ne arde gândurile-n taină,
Când luna își croiește haină
Din praf de pulbere și ploi,

Când îngeri prind să lumineze
Cărări de piatră către zi
Prin dragoste și-mi spui că știi
Cum numai ea mai poate să rimeze.

© Simona Prilogan

art beach beautiful clouds
Photo by Pixabay on Pexels.com

Few wrinkles

Few wrinkles are painting my face
Writing on time’s page the chance
Of falling apart from allure
Depicted by people’s brochure
With red flags and minus in place.
You see, they might tell you sometimes
How beautiful life is indeed
While preaching the fake through its lines,
Negating the light and its deed.
Yet brightness is sparking my eyes
From all the portraits caught by days
Through valleys and hills to the skies
Reminding to breathe through the maze.
It’s life in itself a grand prize.

Few wrinkles are painting my heart
With tender and kindness from Earth
To glance for each moment the art
Of living the present rebirth,
Enriching through giving away
The love’s flame of my many days.

© Simona Prilogan

********************

With a hope that better days are embracing our Mother Earth, I wish you a New year fully loaded with peace, love, confidence, courage and joy.

Happy New Year!

I left the path

I left the path… While dark got here

The pray of angels wrapped the skies.

I felt their wings between your lies,

Trying to save my mind from fear.

I run away from our nest

To ease the pain behind the door

Of what the shadows broke before,

With thousands stabs upon my chest.

Yet steps are heavy on my way

Carrying with me a part of you,

The dawns bring memories to say

Nostalgic stanzas under blue.

The evenings strike on thoughts we had

While catching moons between the stars

But still I run alone and sad

To find my heart under the scars.

© Simona Prilogan

Photo by HoliHo from Pexels