Zâmbește-mi

Zâmbește-mi din noapte, speranță!
Mi-așează pe tâmple prea plin,
Lumină mi-așează pe pleoape
Și-mi lasă pe cale senin.

Zâmbește-mi pe cale, iubire!
Albastru-mi pictează în gânduri
Și coruri de îngeri trimite-mi
Psaltiri să îmi scrie sub rânduri.

Zâmbește-mi sub stele, credință!
Sub coaste-adevăr îmi sădește,
Prin vene pulsează-mi putință
Și-n ploi de iubiri mă-nfloreste.

© Simona Prilogan

Imagine:Tuấn Kiệt Jr., Pexels

Melos

E vremea dimineții noastre,
Ne prindem zâmbete-n rever
Și-n vorbe picurăm mister
Rostogolit din slăvi albastre
Și-nmugurit în stropi de cer

E ceasu-ndragostirii lumii
Când cerbi vrăjiți aleargă-n gând
S-adape-n vise, luminând
Tandrețea pe coroana vremii
Cu melosul din ea curgând.

E roșul florilor pe dealuri,
În inimi macii își vorbesc
Despre dorințe-ntr-un firesc
Sculptat în roci de idealuri
Cum numai zeii meșteresc.

E verdele cetate sfântă
La poala muntelui cărunt
Iar lanu-și prinde în tumult
Seninul în alai de nuntă
Printre voințe și dor mult.

© Simona Prilogan

Tablou

Sub ochiul dimineții, zarea
Sărută marea-n infinit,
Îmbrățișându-i cuvântarea
Albastrului către zenit.

De frici se dezgolește valul
Spărgându-se către liman,
Șoptindu-i zilei tot aleanul
Vărsat de ape peste an.

Povești se întregesc pe unde
Cu prinți fugiți de prin cetăți,
Tânjind o lume ce ascunde
Trăiri și alte libertăți.

Tot malul stă să le asculte,
Să le dezlege taina-n vers
Rostită-n dorurile multe
Și-n patimi fără de-nțeles.

© Simona Prilogan, 5 iulie 2020, Brighton